Home » Natură » O specie de fungi ar putea fi primul caz de infecţie care se răspândeşte din cauza încălzirii globale

O specie de fungi ar putea fi primul caz de infecţie care se răspândeşte din cauza încălzirii globale

O specie de fungi ar putea fi primul caz de infecţie care se răspândeşte din cauza încălzirii globale
Publicat: 25.07.2019
În urmă cu trei ani, autorităţile americane au informat mii de medici cu privire la riscul pe care o specie de fungi îl ridică pentru pacienţii spitalizaţi din întreaga lume.

Încălzirea globală este un fenomen complex, implicaţiile acesteia resimţindu-se asupra multor fenomene şi domenii, de la cele mai evidente precum creşterea nivelului oceanelor, până la unele care ar scăpa observaţiei publicului larg. Unul dintre aceste cazuri mai obscure este cel al fungului Candida auris, care se dovedeşte a fi un pericol pentru pacienţii cu un sistem imunitar compromis, notează Science Alert.

În urmă cu trei ani, autorităţile medicale din Statele Unite ale Amercii au informat sute de mii de doctori cu privire la pericolul reprezentat de către Candida auris. Medicilor li s-a spus că această specie de fungi se poate răspândi cu rapiditate şi este foarte rezistentă la medicaţie.

La nivel global, studiile aproximează că Candida auris s-a extins pe teritoriul a peste 30 de ţări, numărul exact fiind greu de stabilit deoarece fără a avea un echipament de laborator special, etse greu de identificat. Odată infectat cu această ciupercă poate cauza infecţii în sânge, la nivelul inimii sau al creierului, fiind fatală unui procent cuprins între 30 şi 60% dintre cei care au contractat-o.

Infecţiile fungice în cazul oamenilor sunt foarte rare şi asta se datorează faptului că mamiferele au sisteme imunitare mult mai avansate. De asemenea,  mare parte dintre fungi nu se pot dezvolta la temperatura corpului uman. Totuşi, odată cu creşterea temperaturilor datorată încălzirii globale Candida auris a fost capabil să se adapteze şi în final să se poată reproduce la temperatura corpului uman, 37 de grade Celsius.

„Cel mai misterios lucru la Candida auris este faptul că a apărut simultan pe trei continente şi este foarte greu de identificat cauza acestui fenomen”, explică Arturo Casadevall, imunolog, microbiolog şi autor al unui studiu despre această ciupercă. Singura explicaţie pe care oamenii de ştiinţă au identificat-o pentru aceste trei fenomene aflate la mari distanţe geografice a fost legată de încălzirea globală.

Oamenii de ştiinţă au ţinut să precizeze că deşi încălzirea globală oferă o teorei care să explice apariţia fungului pe trei continente, trebuie luate în calcul şi alte explicaţii, una dintre acestea fiind cea legată de adaptarea acestuia la fungicidele şi medicaţia folosită împotriva ciupercilor de-a lungul anilor.

 

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Volkswagen anunță că pleacă dintr-o regiune chineză controversată
Volkswagen anunță că pleacă dintr-o regiune chineză controversată
Una dintre cele mai faimoase murale ale lui Banksy se vinde cu tot cu casa pe care a fost pictată
Una dintre cele mai faimoase murale ale lui Banksy se vinde cu tot cu casa pe care a fost pictată
Cum crede tatăl lui Elon Musk că ar trebui rezolvată criza populației globale?
Cum crede tatăl lui Elon Musk că ar trebui rezolvată criza populației globale?
(P) Cum să vă alegeți corect anvelopele de iarnă
(P) Cum să vă alegeți corect anvelopele de iarnă
Rusia folosește bombardierele primite de la Ucraina în 1999
Rusia folosește bombardierele primite de la Ucraina în 1999
O boală de piele rară și mortală a fost vindecată pentru prima dată
O boală de piele rară și mortală a fost vindecată pentru prima dată
Discursul istoric al lui Churchill, Hitler și invadarea Norvegiei
Discursul istoric al lui Churchill, Hitler și invadarea Norvegiei
„Comoara galbenă” găsită de roverul Curiosity al NASA pe Marte
„Comoara galbenă” găsită de roverul Curiosity al NASA pe Marte
Cea mai tânără planetă descoperită vreodată are o orbită bizară care îi intrigă pe oamenii de știință
Cea mai tânără planetă descoperită vreodată are o orbită bizară care îi intrigă pe oamenii de știință
Istoria halterelor și a ganterelor, o călătorie fascinantă prin timp
Istoria halterelor și a ganterelor, o călătorie fascinantă prin timp
De ce au respins inițial generalii germani planul de atac al Franței elaborat de Manstein?
De ce au respins inițial generalii germani planul de atac al Franței elaborat de Manstein?
Un studiu arată că ești un cetățean mai bun atunci când îți pasă de felul în care arăți
Un studiu arată că ești un cetățean mai bun atunci când îți pasă de felul în care arăți
Inginerii au transformat algele putrezite în combustibil pentru mașini
Inginerii au transformat algele putrezite în combustibil pentru mașini
Telescopul Spațial James Webb și-a forțat limitele și a găsit cele mai timpurii galaxii din Univers
Telescopul Spațial James Webb și-a forțat limitele și a găsit cele mai timpurii galaxii din Univers
Coreea de Nord a tăiat liniile electrice de la granița cu Coreea de Sud
Coreea de Nord a tăiat liniile electrice de la granița cu Coreea de Sud
Puțin peste jumătate dintre americani se opun sprijinului militar pentru Ucraina
Puțin peste jumătate dintre americani se opun sprijinului militar pentru Ucraina
Rezoluție pentru rachete de croazieră pentru Ucraina, adoptată de NATO
Rezoluție pentru rachete de croazieră pentru Ucraina, adoptată de NATO
Aron Pumnul, profesorul care i-a marcat tinereţea lui Mihai Eminescu. A fost urmărit de autorităţile maghiare
Aron Pumnul, profesorul care i-a marcat tinereţea lui Mihai Eminescu. A fost urmărit de autorităţile maghiare